Cum sa alegi cel mai bun espressor

Un espressor este un aparat electrocasnic a cărui achiziție a fost luată în calcul de către orice consumator de cafea cel puțin o dată în viață. Ideea unei achiziții a fost probabil stimulată atât de ritualul preparării cafelei la un espressor, cât și de gustul superior al băuturii oferite de către aceste aparate. În condițiile în care, conform unor statistici relativ recente din 2011, cafeaua este cea mai populară băutură preparată din lume, nu este de mirare că și ofertele de aparate espresso au înflorit în ultimii ani.
 Nu toate espressoarele sunt însă egale, iar multitudinea de modele, moduri de funcționare, dotări și prețuri dezarmează potențialii cumpărători. Începând cu modelele ieftine, adesea și ineficiente sau nerentabile pe termen lung, și terminând cu aparatele ale căror prețuri depășesc 2000 €, ofertele producătorilor conțin o paletă largă de modele din care, cu puțină răbdare și o minimă documentare, puteți alege mașina care să vă satisfacă pretențiile fără să facă o gaură semnificativă în buget.
Timp de sute de ani, cafeaua a fost făcută prin metode simple, cum ar fi fierberea sau opărirea. Consumatorul nu avea nevoie decât de un vas și o sursă de căldură, iar această simplitate nu a limitat posibilitatea preparării unei cafele savuroase, după cum ne demonstrează cafeaua preparată în stil turcesc sau arăbesc. Cea mai populară metodă de preparare, ibricul nu este însă și cea mai eficientă metodă de preparare.
 Pentru extragerea uleiurilor și acizilor care dau aroma cafelei, temperaturile recomandate de specialiști sunt între 88 și 92 de grade, deci ceva mai jos decât temperatura de fierbere a apei. Acest lucru este important deoarece unii dintre acești compuși sunt volatili, iar depășirea temperaturii, așa cum se întâmplă uneori în cazul preparării prin fierbere, duce la pierderea lor.
La ce sa ne asteptam cand cumparam un espressor


Pasionații de espresso folosesc adeseori un jargon complicat care îi dezarmează pe potențialii cumpărători, prețurile și accesoriile pomenite lăsând impresia că prepararea unei cafele va deveni mai dificilă decât lansarea unei rachete. În realitate, utilizarea unui astfel de echipament nu este chiar atât de dificilă, espressorul necesitând totuși ceva mai multă atenție decât o cafetieră sau un ibric.
Mai importantă decât presupusa dificultate a utilizării este alegerea produsului corect. Un produs ales în grabă și fără documentare va produce mai multă dezamăgire decât cafea. Printre cele mai întâlnite probleme se numără, de exemplu, constatarea faptului că pastilele sunt mult mai scumpe decât cafeaua boabe sau măcinată, că modelul cu piston ales necesită mult mai multă forță decât credeați sau că modelul cu aburi nu are o presiune suficient de ridicată și nu poate produce o cafea similară cu cea pe care o beți în cafeneaua preferată.
Dacă utilizatorul va face însă o alegere corectă, toate grijile lui vor fi să învețe modurile de lucru specificate de manual și să învețe să macine corect boabele de cafea.

Modele de espressoare

1.

Espressor Nespresso Essenza Mini, 0.7 L, 19 bar, Alb 

2.

Espressor Nespresso Pixie Red, 0.7 L, 19 bar, Rosu



 
3.

.

 

Espressor Nespresso Citiz&Milk, 19 bar 1 L, Negru 

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu